Pompierii vor simula o situaţie tactică în care vor fi implicate 5 unităţi de tehnică dintre care 2 autobuze cu pasageri şi 3 autoturisme. În urma unui accident improvizat, unul din autobuze va lua foc, iar persoanele aflate în interior nu se vor putea evacua de sinestătător. Acţiunile salvatorilor şi pompierilor vor fie efectuate într-un regim similar a unei situaţii excepţionale reale. Tot aici, vor fi demonstrate acţiuni de descarcerare, localizare şi lichidare a incendiilor, salvarea persoanelor şi evacuarea sinistraţilor.
Scopul exerciţiului este de a perfecţiona nivelul tactic şi deprinderile practice la executarea intervenţiilor a salvatorilor din Republica Moldova. Totodată, în cadrul aplicaţiei se prelucrează metodele moderne de salvare şi evacuare a persoanelor din automobile, se demonstrează tehnica de intervenţie, utilajul şi echipamentul de salvare - deblocare.
Aplicaţia demonstrativă a acţiunilor salvatorilor şi pompierilor va fi organizată pe data de 6 mai, 2011 ora 15:00 în incinta parcului urban de autobuze din st. Sarmisegetusa, 51.