Un bărbat de 61 de ani şi-a pierdut viaţa într-un incendiu, izbucnit ieri seara în localitatea Stoicani, raionul Soroca. Focul a mistuit parţial acoperişul şi obiectele din construcţia auxiliară, unde a fost găsit bărbatul decedat. Toate circumstanţele urmează a fi stabilite, o cauză preventivă fiind imprudenţa în timpul fumatului.
Imprudenţa cu focul deschis, a cauzat un incendiu într-un apartament din Bălţi.
Se presupune că o lumînare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a provocat focul, care a distrus lucruri vechi. Proprietara s-a intoxicat cu produsele arderii şi fum. I-a fost acordat primul ajutor medical, fără a fi spitalizată. Fumul dens, a făcut imposibilă ieşirea unei familii dintr-un apartament de la etajul imediat superior. Pompierii au instalat scara auto şi au evacuat prin geam familia, care avea trei copii. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale avertizează despre pericolul nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor. Este interzis fumatul în locuinţe şi utilizarea focului deschis (lumînări, candele), care pot provoca incendii de proporţii şi pot duce la tragedii. Normele antiincendiare, respectate, asigură viaţa proprie şi a celor din jur.