Astăzi 21 februarie 2020 Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI a desfăşurat „Gala Bărbăţiei”, eveniment consacrat salvatorilor, pompierilor dar şi partenerilor fideli ai instituţiei care s-au evidenţiat pe parcursul anului 2019 în misiuni de salvare, dar şi operaţiuni contra cronometru.
La ceremonia oficială de decernarea a menţiunilor a participat conducerea Ministerului Afacerilor Interne, reprezentată de ministrul Pavel Voicu, secretarul de stat Mariana Grama, conducerea IGSU în frunte cu general –maior al serviciului de salvare Mihail Harabagiu, reprezentanţi ai autorităţilor, dar şi parteneri de dezvoltare.
În mesajul său, ministrul Afacerilor Interne a menţionat curajul şi devotamentul de care dau dovadă pompierii în intervențiile realizate pentru salvarea oamenilor, dar şi respectul pentru persoanele care şi-au ales drept vocaţie profesia de salvator.
Şeful IGSU general – maior Mihail Harabagiu a mulţumit efectivul de trupă şi comandă pentru dedicaţie, dar şi rezistenţă supraomenească, calităţi demonstrate în misiuni dificile şi de durată.
La Gala Bărbăţiei cu menţiuni, titluri de onoare, diplome dar şi medalii s-au învrednicit 98 de salvatori şi pompieri. Aceştia au fost felicitaţi de conducerea MAI şi IGSU într-un format oficial de sărbătoare.
Oficialii au acordat „Medalii IGSU pentru Vitejie”, „Medalii pentru Solidaritate în Situaţii Excepţionale”, dar şi Crucea Pentru Merit Clasa I şi Clasa II. Tot la eveniment mai mulţi subofiţeri şi ofiţeri au primit grade speciale.
În cadrul evenimentului au fost menţionaţi cei mai buni pompieri, salvatori, scafandri, paramedici, chinologi conducători de intervenţie, psihologi, comunicatori dar şi formatori în domeniu. De asemenea conducerea MAI şi IGSU au evidenţiat şi cele mai bune posturi de salvatori şi pompieri, dar şi promotori voluntariatului.
De o atenţie deosebită, în cadrul ceremoniei s-au bucurat partenerii fideli şi siguri ai instituţiei, menţiuni unde s-au regăsit reprezentanţi ai consiliilor raionale, instituţii şi asociaţii care au susţinut Inspectoratul în misiuni de intervenţie pe parcursul anului precedent.
„Gala Bărbăţiei” are drept scop promovarea spiritului de echipă în rândul angajaţilor IGSU, dar şi menţionarea celor mai desăvârşiţi angajaţi.
Potrivit IGSU aceasta se desfăşoară pentru al cincilea an consecutiv.




