Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale a desfăşurat în cadrul Expoziţiei „Security - 2013”, concursul de creaţie a copiilor cu tematica „Prevenirea incendiilor”. Evenimentul a avut loc pe data de 2 noiembrie în incinta Centrului Internaţional de Expoziţii „MOLDEXPO”. Mai mulţi copii din raioanele Republicii Moldova s-au întrecut în măiestrie, pentru a se clasa pe locurile de frunte. Angajaţii Serviciului au oferit micuţilor rechizitele necesare pentru îndeplinirea lucrărilor. Copiii care au participat în concurs au avut la dispoziţie 30 de minute pentru a reda tabloul unui incendiu. În competiţii au intrat copii cu vârsta de la 4 la 16 ani. În cadrul expoziţiei, salvatorii şi pompierii au premiat învingătorii concursului naţional „ Prevenirea şi stingerea incendiilor în viziunea copiilor”, care se desfăşoară cu susţinerea Ministerului Educaţiei în instituţiile de învăţământ din ţară. Din 195 de lucrări, juriul a selectat 18, care au fost expuse pe panourile expoziţiei, iar învingătorii s-au ales cu premii. Cei mai talentaţi copii sau dovedit a fi din raioanele Hînceşti, Cimişlia, Comrat, Ungheni, Ştefan Vodă, Drochia, Bălţi, Basarabeasca, Donduşeni, Făleşti, Rîbniţa şi Chişinău. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale organizează astfel de concursuri, pentru a promova securitatea copiilor în situaţii de risc.
Albumul foto poate fi găsit pe: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.714027401959386.1073741932.276617585700372&type=3