Ieri, 22 octombrie, angajaţii Detaşamentului salvatori şi pompieri Botanica au fos alertaţi pentru a salva trei persoane, dntre care un minor. Prima intervenţie a avut loc pe strada Hristo Botev numărul 7/1 din capitală. Tatăl unui copil de doi ani a ieşit din apartament, iar uşa s-a închis în urmă, blocîndu-se. Bărbatul alarmat a cerut ajutor, întrucît în interiorul locuinţei copilul era fără supraveghere. În timp record, salvatorii au deblocat uşa, făcînd posibil accesul în casă, copilul fiind în afara pericolului. A doua intervenţie de deblocare a uşii s-a întîmplat pe strada Alba Iulia numărul 14. Aici proprietarii de 84 şi 88 de ani din cauza problemelor de sănătate nu se puteau deplasa pentru a deschide uşa. Fiind îngrijoraţi de starea bătrînilor, cei care au venit să-i viziteze au apelat Serviciul 901. La faţa locului au venit salvatorii Detaşamentului căutare-salvare numărul 1. Cînd uşa a fost deschisă, cele două persoane au fost găsite căzute la podea. Ulterior au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează părinţii şi cei care au în grijă persoane în etate să fie foarte prudenţi în monitorizarea lor. Fiind lăsaţi de unii singuri, pot cădea pradă unor situaţii imprevizibile, care le-ar pune viaţa în pericol. În cazul în care rămîneţi neputincioşi în faţa unor situaţii, cereţi urgent ajutor, apelînd numărul de telefon 901.





