Astăzi, 12 februarie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a recepționat un lot de echipamente specializate de protecție din partea Guvernului Republicii Cehe destinate instituțiilor medicale din țara noastră, care luptă în prima linie cu pandemia COVID-19. La eveniment au participat reprezentantul delegației Uniunii Europene în Republica Moldova doamna Magdalena Muller-Uri, vice ambasador, consul al Ambasadei Cehe în Republica Moldova, domnul Martin Ceh, ministru interimar al Afacerilor Interne al Republicii Moldova domnul Pavel Voicu, Secretara de stat a Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale doamna Tatiana Zatîc, Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene doamna Daniela Cujbă și conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI reprezentată de general-maior Mihail Harabagiu. În discursurile sale oficialii au vorbit despre importanța asistenței acordate Republicii Moldova de Uniunea Europeană în lupta cu pandemia COVID-19 și au menționat necesitatea utilizării unui echipament performant pentru intervenția în lupta cu pandemia și salvarea vieților omenești. Grație eforturilor depuse de Ambasada Cehă în Republica Moldova, dar și a tuturor instituțiilor implicate, țara noastră beneficiază de un lot de echipament necesar, care va fi utilizat de medici, în lupta zi de zi cu COVID-19. Potrivit IGSU, lotul donat conține 300 000 de măști chirurgicale , 100 000 de mănuși de protecție , 5000 de costume de protecție, dar și 55 de ventilatoare pulmonare, care sunt esențiale pentru salvarea pacienților în stare gravă. Donația în suma totală de 1342000 de euro din partea Guvernului Republicii Cehe a fost posibilă datorită Mecanismului Protecției Civile al Uniunii Europene, care a fost activat pe data de 3 februarie 2021 de IGSU al MAI la solicitarea Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale. În acest context, la data de 08 februarie Guvernul Republicii Cehe a luat decizia de a acorda asistența tehnica Republicii Moldova, iar lotul de echipament a fost transportat în siguranță de Serviciul Pompieri și Salvatori al MAI al Republicii Cehe și urmează a fi repartizat în cel mai scurt timp instituțiilor medicale din țara noastră.





