În seara zilei de 7 august pompierii din municipiul Chișinău au intervenit pentru a lichida un incendiu care s-a produs pe într-un bloc de locuit pe strada Cuza Vodă 26/1 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:23. Potrivit informațiilor recepționate, a fost observat fum de la etajele superioare a unui bloc locativ și s-a auzit sunetul exploziei. La fața locului au fost îndreptate 4 autospeciale de intervenție inclusiv o autoscară. Ajunși la fața locului, salvatorii au stabilit că arderea s-a produs la balconul unui apartament de la etajul 7 unde au fost păstrate mai multe cutii cu vopsea și materiale de construcții. Salvatorii au reușit localizarea promtă a arderii și lichdarea completă a incendiului la ora 17:51. Datorită intervenției operative a echipelor de salvatori incendiul nu a obținut răspândire. Conform IGSU, nimeni nu a avut de suferit, iar în urma incendiului au fost distruse materiale de construcție ușor inflamabile și au explodat mai multe cutii cu vopsea păstrate la balcon. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști