Pompierii au fost solicitaţi pentru a interveni la lichidarea unui incendiu izbucnit în această dimineaţă într-un subsol a unui bloc de locuit nefinisat de pe str. Tudor Vladimirescu, nr.95 din orăşelul Durleşti a municipiului Chişinău. Apelul la serviciul 901 a fost recepţionat la ora 9.58. La faţa locului au intervenit două autospeciale. Ajunşi pompierii au stabilit că la subsolul blocului, arde o suprafaţă a încăperii de aproximativ 40 metri pătraţi. Pompierii au reuşit localizarea arderii către ora 10.26. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, cu toate că exista pericolul prăbuşirii tavanului încăperii cuprinse de flăcări. Salvatorii au lucrat pentru răcirea suprafeţelor, în vederea evitării prăbuşirii elementelor constructive. Focul a mistuit mai multe materiale de construcţie aflate în interiorul subsolului. Toate circumstanţele şi cauza producerii arderii urmează a fi stabilite de inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor.