În perioada 1- 6 iulie curent, meteorologii au emis cod galben de vreme caniculară şi pericol excepţional de incendiu. Pentru a preveni producerea situaţiilor excepţionale caracteristice caniculei, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale atenţionează cetăţenii asupra riscurilor existente. În contextul temperaturilor ridicate de afară, atenţionările privind respectarea regulilor antiincendiare, îi vizează mai ales pe cei care aleg să se odihnească în mijlocul naturii şi aprind ruguri. Pentru a preîntâmpina producerea incendiilor, e necesar ca focul să fie aprins doar în spaţiile special amenajate, la o depărtare considerabilă de spaţiile forestire, şi în permanenţă supravegheat. La plecare, focul e nevoie de a fi stins minuţios, iar pentru mai multă siguranţă, acoperit cu pămînt. Mai mult, este strict interzisă aruncarea ţigărilor şi chibriturilor aprinse, pentru a nu genera incendii de proporţii. Atenţionările privind evitarea izbucnirii incendiilor sînt valabile şi pentru perioada desfăşurării Campaniei de recoltare. În scopul protejării de incendii a lanurilor de culturi cerealiere, Serviciul Protecţiei Civile face apel către factorii de decizie şi conducătorii gospodăriilor agricole să nu admită încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor pe fîşiile de teren, unde are loc secerişul. Nu se admite fumatul şi lucrările cu focul deschis în lanurile cu grîne şi în apropierea acestora. În aceste zile toride, populaţia trebuie să dea dovadă de maximă prudenţă şi atunci cănd merg la scăldat. Pentru a preîntîmpina cazurile de înec, e necesar să se evite scufundările în locuri necunoscute, la adîncime şi pe timp de noapte. Atenţie maximă trebuie acordată copiilor, atunci cînd mergeţi cu ei la bazinele acvatice. Ţinînd cont de aceste recomandări, viaţa dumneavoastră va fi în siguranţă. În caz de situaţii excepţionale, apelaţi prompt Serviciul 901.