În seara zilei de 24 mai, la Școala Securității a avut loc unul din cele mai frumoase concursuri serale cu genericul Cartea de Vizită. Aici cele 11 echipe din tabăra de vară și-au prezentat cele mai frumoase și ingenioase activități artistice, iar juriul mixt format din reprezentanți ai IGSU, Inspectoratului Poliției de Frontieră și Ministerul Educației Culturii și cercetării au evaluat prestația celor 132 de copii. Elevii au prezentat scenete, situații din viață, dar cel mai important au găsit soluții ingenioase să reducă riscurile. Copii au fost apreciați pentru calități artistice, dar și pentru perseverența de care au dat dovadă pe parcursul concursului. După finalizarea ultimii probe a primei zile de competiții, elevii au avut parte de surprize muzicale și dansuri. Școala Securității reprezintă o activitate de instruire practică a tinerii generații în domeniul bazelor securității vieții, care are drept scop pregătirea copiilor să reacționeze corect în situații de criză. Evenimentul este organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și este susținut de UNICEF în Moldova.